That reminds me...

Apropo de asta, nu stiu daca v-am zis cum am plecat la Paris fara bani, anul trecut. Parca nu v-am povestit, asa ca detaliez acum: am reusit sa ajungem la aeroport in Otopeni, cu o ora inainte de decolare si ne-am dat seama ca toti banii (cash-ul, euroii) erau acasa, in buzunarul unei veste, uitata pe scaun, in sufragerie. Da, ei acasa, noi la aeroport.

Dupa ce am ajuns in Franta, am rugat pe cineva sa ne trimita banii prin Western Union, pe care l-am gasit la 100 m de hotel, iar comisionul ne-a "anulat" toate zbaterile noastre, pe care le facusem in ultimele saptamani, pentru a lua euro la un curs cat mai bun (si ne-am zbatut ceva, nu gluma). 

Asa ca treaba asta, cu trimisul de bani in alta tara, e foarte paguboasa, zau!

Cateva de weekend

Ati observat ca, daca va duceti la prima ora la un supermarket, si zic supermarket, nu magazinas de cartier, cu o hartie de 100 de lei ca sa faceti cumparaturi, in 99 din 100 de cazuri iese cu maraieli din partea casierei? Eu am fost dimineata, dupa ce mi-am lasat fata la scoala, la un Carrefour pe Panduri. Am luat cateva ciricele de rontait si nu aveam la mine o hartie de 100 lei. Ei bine, sa vedeti care a fost prima reactie a casierei: "nu veniti la mine cu astea, nu aveti marunt?", "pai nu", "dar nu am sa va dau restul" - in gandul meu NOT MY PROBLEM. Lanturile astea de supermarket au si ceva sefi care fac un minim de instructaj; printre inutilitatile evidente, cred ca ar trebui sa le spuna la casiere sa aibe marunt, la prima ora, cel putin 200 lei in hartii de 5, 10 si cel putin 20 lei in hartii de 1 leu. La banii pe care ii ruleaza zilnic, e imposibil sa nu poata face asta in fiecare dimineata. A fost de ajuns sa apese pe un buton si a aparut un coleg care a ajutat-o strangand marunt de la alte case. Cu totul mi-am pierdut 5 minute si mi-am stricat buna dispozitie in acea dimineata. Probabil nu sunt singurul pus in aceasta situatie si cred ca exista mai multe supermarketuri care fac la fel. Cum ar fi sa nu comenteze, sa zambeasca si sa spuna frumos "va rog asteptati un pic, un coleg va sosi cu restul dvs". Parca e altfel, nu?

Unde as putea vinde cateva lucruri? Adica undeva pe un site, pe care userii sa aibe rating de seriozitate. Ma refer la seriozitate inainte, in timpul si dupa o tranzactie. Sa luam ca exemplu computergames: are o portiune de vanzari foarte bogata si bine pusa la punct, cu o mica exceptie - poti da rating unui user numai dupa ce ai facut o tranzactie cu el. M-am lovit de unu' care se exprima asa: "il iau eu sigur", dupa care sunt nevoit sa refuz pe altii si apoi, inainte de tranzactie cu 24 de ore imi trimite "m-am razgandit, nu il mai iau". Unuia ca asta ar trebui sa ii dau rating negativ pentru neseriozitate. Nu pot sa o fac, desi merita din plin si ar trebui ca si altii sa stie asta despre el. Asa ca unde pot sa vand ceva si sa am o idee despre ce ii poate pielea celui care cumpara? Fara Mercadoare si alti veri.
Poate ati aflat pana acum, poate nu - LG G Flex este tratat pe plasticul din spate, astfel incat sa isi "vindece" singur carcasa de zgarieturi. Ok, trebuie sa fie destul de cald in camera: 27 de grade, zgarietura sa nu fie foarte adanca, veti vedea in clipul de mai jos ca la zgarieturi adanci nu prea face ce zice, dar e un inceput. Acum imaginati-va acelasi strat, mult mai performant, pus pe suprafata unei masini. Wow - fara zgarieturi pe vopsea, nu ar fi tare? Abia astept asa ceva, pentru ca este viitorul si suna destul de bine, nu?

Peripetii de weekend

Va povesteam ca sambata trebuia sa merg sa imi schimb anvelopele de vara cu cele de iarna. Pot spune ca am avut o zi plina. Stati sa vedeti: dimineata trebuia sa imi duc fata la scoala (stiu, era sambata, dar avea un concurs de evaluare in educatie, la care a luat 98 de puncte, cum am aflat mai tarziu) si am fost foarte aproape sa nu ajungem. 

Trebuia sa plecam cu jumatate de ora inainte de ora la care incepea examenul, insa am avut probleme cu masina. Dupa prima cheie, bordul masinii se stingea si nu pornea. Impreuna cu un vecin amabil am descoperit ca era vorba de baterie, care ne-a lasat. Avea totusi 5 ani de functionare ireprosabila, probabil si din aceasta cauza, am intrat in panica un pic. De cand am luat-o, din 2008, Fabia noastra pornea la prima cheie si nu am avut probleme mari cu ea (in afara de cateva accidente usoare). Am descoperit astfel, ca bateriile au un senzor sub forma de cerc, care iti indica cand e timpul sa o schimbi. A noastra a hotarat sambata trecuta sa ne lase. Din pacate, praful care s-a depus pe ea, in cei 5 ani de functionare, m-a impiedicat sa vad senzorul, pana acum.

Norocul nostru a fost ca ne-a ajutat fratele sotiei mele sa o duca pe fata la scoala. Apoi, alt noroc am avut cu vecinul, care avea o baterie ca a noastra in plus, pe care ne-a imprumutat-o. Astfel am reusit sa pornim masina, sa ajungem sa ii schimb cauciucurile cu cele de iarna si sa cumparam si o baterie noua (245 lei cu cea veche la schimb + 21 de lei montajul). Ma gandeam de unde pot sa cumpar o baterie auto sambata si mi-am adus aminte ca tata, inainte de '89, si-a cumparat baterie auto de langa Statuia Aviatorilor, iar magazinul de atunci e acum reprezentanta Caranda (vezi poza de mai sus). 

Singurul lucru pe care nu l-am luat in calcul a fost ca b-dul Kiseleff e inchis sambata, pentru a fi transformat in loc de joaca (fapt pentru care ii "multumim" d-lui Oprescu). Asa ca, a trebuit sa ocolim prin 1 Mai si sa ne rugam de un politist sa ne lase sa trecem. La magazin am dat peste un domn amabil, care ne-a ajutat cu montajul si, 15 minute mai tarziu porneam spre casa (nota pentru mine: neaparat trebuie sa cumpar o trusa cu scule pentru masina - spre rusinea mea nu am avut nici macar o tubulara de 13, ca sa pot scoate bateria de pe suport). De fapt spre supermarket, de unde ne-am facut cumparaturile saptamanale si am mancat niste mici (nu McMici, este vorba de Kaufland, unde vand niste mici extraordinar de buni, iar portia de 4 mici + cartofi prajiti, mustar si o chifla nu trece de 10 lei). Ne-am dus apoi sa ne recuperam fata de la parintii mei, care s-au ocupat sa o ia de la scoala si am pornit spre casa, in final. Am ajuns dupa ora 15.00 acasa si am plecat in parc sa ne plimbam, mai usori in portofel cu cateva sute de lei.

Primele tepe luate in viata

Il citeam pe Groparu si mi-am adus aminte de primele tepe pe care le-am luat in viata. Ma refer la primele tepe serioase, nu la schimburile de surprize pe care le faceam cand eram copii. Tocmai aparuse internetul prin modem - stiti placa aia pe care o tot gasiti in unitatile vechi, cu mufa asemanatoare cu cea de retea, dar mai mica...acolo intra linia telefonica. Atunci viteza era fantastica, puteai sa vezi un site in aproximativ 10 - 30 de secunde, asta daca erai norocos si prindeai linie buna, altfel trebuia sa te deconectezi si sa te conectezi iar. Pe la chioscuri se gaseau cartele cu minute de internet si trebuia sa iti faci cont cu user si parola, sa suni la un anumit numar...vremuri bune si demult apuse :)

In acele vremuri, m-a mancat in fund sa ma angajez. Stiam un pic cu ce se mananca internetul si am gasit un tip, prin cineva, care avea o firma in apartament. Omul avea laptop, pe vremea aceea si un angajat pe desktop destul de performant (eu aveam Pentium I la 133 Mhz, ala avea atunci Pentium II la 500 si abia aparuse pe piata, daca tin bine minte). In fine, omul ma platea 50 de dolari sa ii aduc cat mai multe firme cu adrese cu tot, care vindeau textile, cu sediul in Asia . 

Am cumparat atunci cartele pentru cateva ore de internet de 20 de dolari si am stat pe net toata noaptea. I-am gasit cateva sute de firme, pe care i le-am dus, el s-a uitat pe ele si a zis ca le stie si m-a exepdiat. 

Ghici cat a fost factura la telefon in luna respectiva....55 de dolari! 

Voi mai tineti minte prima teapa serioasa, pe care ati luat-o in viata?

Amintiri din comunism

Am vazut acum, pentru prima data, o emisiune de acum un an despre perioada comunista, mai exact perioada cand casetele video erau "sufletul petrecerilor". Pentru cei care sunt mai tineri si nu au prins perioada, aceasta era distractia in perioada post 1985: vizionarea de filme pe casete video, traduse de Irina Margareta Nistor. Pe atunci, la televizor nu aveai ce sa vezi, programul televiziunii nationale era foarte scurt si prost, la bulgari, cine receptiona, doar spre seara mai puteai vedea ceva filme bune, in special in weekend (si marea lor majoritate erau de la francezi: cu Alain Delon, Jean Gabin, Luis de Funes). Playerele de casete video costau, pana in 1989, cam 40-45000 lei, depinde de marca, iar cele care care "stiau" si sa inregistreze, costau aproape dublu, cam cat o Dacie 1300 noua. Tin minte si acum ca ai mei au facut un imprumut la CAR de vreo 40000 lei, prin 1988 sau 1989, pentru a cumpara un player Funai (imediat dupa revolutie, un player se gasea usor cu 15000 lei, ceea ce l-a cam suparat pe tata ca a fost grabit de mama sa il cumpere). La el am vazut primele filme cu Van Damme, Chuck Norris si Bruce Lee, am vazut Nasul, A fost odata in America, Karate Kid, Die Hard, dar si o gramada de filme proaste, pentru ca, pe atunci, vizionai ce gaseai. Erau sfarsituri de saptamana, in perioada imediata achizitionarii playerului, cand aveam mai multe casete decat ore, de vizionat de vineri dupa-masa, pana luni dimineata, cand trebuia sa le inapoiem.

Dupa revolutie, au aparut videotecile (cine isi mai aminteste de cea de langa fostul CC ?) si centrele de inchiriat casete. Atunci aveam scoala dupa-masa si tin minte ca stateam pana tarziu sa imi termin lectiile, ca sa ma trezesc a doua zi pe la 8-8.30 sa mananc si sa plec la magazinul de la coltul blocului, de unde imi inchiriam, cu banii de buzunar, 2 casete, pe care le vedeam pana la 12.30, mai mult pe repede inainte si le dadeam inapoi in drum spre liceu.

Aveam grija sa le derulez, inainte sa le predau, pentru ca ma costa in plus daca le dadeam nederulate si tin minte ca aveam un derulator manual, ca sa nu uzez motorasul si curelele aparatului de redare a casetelor VHS.

Unii s-au grupat pe scari in acea perioada si, dintr-un player VHS, dadeau semnal pe coloana, prin mufa de antena comuna din perete. Dezavantajul era ca toata lumea viziona acelasi film in acelasi timp. Altii si-au deschis videoteci in scari de bloc sau garaje, din vanzarea biletelor pentru vizionarea filmelor punand bazele financiare pentru afacerile de mai tarziu.

Nu de putine ori ma gandeam la doua lucruri: oare de ce nu a fost arestata Irin Margareta Nistor, pentru activitatea pe care a desfasurat-o in acea perioada, stiind ca sunt oameni care au ajuns la inchisoare in anii '80 pentru un banc pe care l-au spus sau poate chiar pentru mai putin si cand avea timp sa isi traiasca viata, avand in vedere ca era prezenta ca traducatoare pe aproape toate casetele pe care le-am vazut. Urmarind filmul din link-ul de mai sus, veti avea si voi parte de raspunsuri la intrebarile de genul acesta, care v-au framantat incepanad din 1985 si pana spre anii 2000, cand internetul si cablul tv a inlocuit playerul VHS. Vizionare placuta!