Faceți căutări pe acest blog

Se afișează postările cu eticheta Tutoriale. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Tutoriale. Afișați toate postările

marți, 11 februarie 2014

Romanii nu stiu sa plateasca cu cardul

Ma uitam azi pe statisticile din afiliere: majoritatea comenzilor anulate s-au produs pentru ca potentialii clienti nu au reusit sa plateasca cu cardul online. Doar cateva anulate din cauza refuzului bancilor de a aproba plata in rate si 3 neprezentari (potentialul client a rezervat marfa in magazin si nu s-a prezentat sa o ridice, sau nu a precizat la casa ca are rezervare facuta si s-a considerat ca nu s-a prezentat). Nu este nimic nou, banuiam ca nu stie lumea sa plateasca cu cardul, insa faptul ca exista romani "neinstruiti", m-a "costat" aproximativ 150 lei in ultimile 3 luni (comisioane anulate).
Haideti sa vedem de ce aveti nevoie cand faceti o plata cu cardul online:
- aveti nevoie de un card valabil (verificati data expirarii tiparita pe el, sunt cifre corespunzatoare lunii si anului in care cardul va expira, trecute in centru-dreapta jos);
- aveti nevoie de bani in cont - nu incercati sa faceti o tranzactie daca nu aveti banii respectivi in cont, sau linie de credit care sa acopere suma respectiva + un mic comision, care poate varia de la 1 leu pana la un procent din suma respectiva. Deci trebuie sa aveti suma + minim 5% in plus, ca sa fiti siguri ca tranzactia se va putea efectua, daca nu stiti exact ce comision va lua banca pentru tranzactia efectuata de dvs. Pentru o suma mica de bani, unele banci va pot trimite sms cu situatia contului, atunci cand se modifica ceva (la intrarea banilor si la platile efectuate) - eu zic ca merita, veti sti in orice moment cati bani aveti in cont. Suma respectiva se amortizeaza prin faptul ca numai cereti soldul contului la bancomate, care nu este, de obicei, gratuit;
- de la o vreme incoace, trebuie sa aveti cardul inregistrat in 3D Secure pentru a va proteja de fraude. E posibil ca primele 3 tranzactii sa poata fi facute, fara sa aveti cardul inregistrat in 3D Secure. Dupa aceea, nu veti mai putea efectua tranzactii online. Inrolarea este simpla si se face pornind de la pagina bancii la care aveti contul/cardul. Trebuie sa stiti cateva date despre card si titularul cardului si sa va creati o parola (pe care sa o tineti bine minte, altfel va fi resetata de banca, la cererea dvs. si o luati de la capat cu inrolarea).
- atentie si la limitele cardului - la unele carduri, desi aveti suma mare in cont, e posibil sa aveti setata de banca, din oficiu, o limita mica de suma ce poate fi platita online. E ceva gen : am 10.000 lei in cont, trebuie sa cumpar ceva de 8.000 lei, dar banca are limita de tranzactie, setata din oficiu pe card, la 5.000 lei. Informati-va la banci care este limita maxima pe tranzactie si, daca considerati ca este nevoie, modificati-o. Asta se face printr-o cerere depusa, de obicei, la sucursala bancii de unde aveti contul deschis si dureaza maxim 1-2 zile pana se modifica.
Daca ati rezolvat toate cele de mai sus, aveti grija si rabdare sa va apara fereastra 3D Secure la cumpararea online, aveti grija sa completati corect toate rubricile cerute si aveti rabdare sa se inchida cum trebuie aceasta fereastra, dupa ce ati introdus parola. Ca sa fiti siguri ca datele dvs sunt introduse in fereastra 3D Secure si nu intr-o clona frauduloasa, va recomand sa va puneti un nick sau o porecla, atunci cand vi se cere la inrolare, de catre banca. Acea porecla este modul prin care verificati ca acele date vi se cer chiar de catre 3D Secure.
In principiu, daca stapaniti toate cele de mai sus si sunteti atent la datele introduse, nu are ce sa se intample rau cand efectuati o plata online si nici nu veti fi refuzat de catre banci sau magazinele online. Spor la cumparaturi !

duminică, 2 februarie 2014

Cum trec de la IDE la AHCI in Windows XP

Problema de care m-am lovit a fost urmatoarea: un laptop cu sistem de operare Windows XP, pe care nu puteam sa il reinstalez, avea HDD pe moarte. Se deschideau foarte greu programele si, in general, mergea foarte incet, proprietarul se saturase de asteptat la cele mai mici task-uri, asa ca m-a intrebat ce e de facut. Deoarece avea multe lucruri importante instalate pe el, nu puteam sa reinstalez sistemul de operare sau sa il schimb cu unul mai recent, gen Windows 7 sau 8.1, asa ca trebuia gasita o solutie care sa ocoleasca reinstalarea. Mi-am dat seama ca veriga slaba era HDD, laptopul fiind mai vechi de 3 ani, dar inca bun din punctul de vedere al caracteristicilor lui: dual-core la 2 GHz, 2 GB ram.
Aveam 3 solutii :
- prima era costisitoare, un nou laptop, ceva mai bun, care implica chetuirea a mai mult de 2000 lei, insa implica reinstalarea aplicatiilor si unele pierderi de date si parole de pe laptopul vechi;
- a doua implica inlocuirea HDD cu altul, de cel putin 7200rpm;
- a treia solutie, pe care am si folosit-o la urma - i-am recomandat sa isi ia un SSD un pic mai mare decat HDD actual, ca si capacitate, ceea ce a si facut.
Astfel a beneficiat de pretul promotional de 599 lei al SSD-ului Kingston de 240 GB si am reusit sa ii fac laptopul sa functioneze mai bine decat atunci cand l-a cumparat. Stiu ca se recomanda un sistem de operare mai nou, gen windows 7 sau 8, atunci cand instalati un SSD in PC sau laptop, insa si pe XP se simte performanta unui SSD, fata de un HDD obisnuit.
Ce aveam de facut mai departe, era sa fac o imagine a sistemului cu Acronis True Image si restaurarea pe noul SSD. Singura problema de care te lovesti, in astfel de situatii, este faptul ca SSD-ul functioneaza numai in regim AHCI, nu si IDE. Asta se poate verifica simplu, in BIOS-ul laptopului sau al PC-ului. La mine, asa cum banuiam, era setat pe IDE, asa ca a trebuit sa fac unele setari in sistemul de operare, inainte de a face imaginea sistemului cu Acronis. Daca nu faceti aceasta trecere, la prima pornire SSD-ul va genera un ecran albastru cu eroare.

Ce trebuie facut pentru a trece de la IDE la AHCI in Windows XP, fara a reinstala sistemul de operare:

1 - mai intai trebuie sa verificati in BIOS daca intr-adevar HDD-ul este setat pe IDE in BIOS si daca se poate seta si pe AHCI, ca alternativa (asta e bine de facut inainte sa cumparati SSD-ul);

2 - apoi, verificati in Device Manager (click dreapta pe My Computer, apoi Properties, apoi Device Manager), in "IDE ATA/ATAPI controllers" sau "Storage controllers", daca aveti mentiuni despre SATA, gen "ICH8 SATA controller" - atentie la denumirea exacta a controllerului, veti avea mai tarziu nevoie de ea);

3 - cautati in driverii laptopului, sau ai placii de baza (daca aveti unitate PC), driverul SATA care se poate pune pe dicheta, la instalarea Windows XP in mod AHCI si dezarhivati arhiva sau puneti-l intr-un folder pe desktop la indemana (verificati in fisierul readme. driverul care se potriveste exact denumirii controllerului de mai sus);

4 - mergeti, asa cum spune in pct 2, in Device Manager la controller-ul SATA si dati click dreapta pe el, apoi Update Driver,  Not this time - Next, Specific Location, Not use search, Standard IDE controller, (daca sunt mai multe controllere, repetati operatiile pentru fiecare) apoi restartati.

5 - la repornire intrati tot acolo in Device Manager, pe Standard IDE controller, repetati punctul 4 pana la Standard IDE controller, dar acum alegeti Have Disk si alegeti calea catre folderul in care ati pus driverul SATA (cel care se potriveste denumirii controllerului), ignorati avertizarea Windows-ului si restartati dupa instalare.

6 - intrati in Bios inainte de toate si modificati de la IDE la AHCI setarea pentru HDD, salvati si apoi porniti in mod normal laptopul/unitatea PC.

7 - acum puteti face imaginea sistemului si restaura pe SSD, care va functiona normal, fara erori.

E putin mai complicat, insa, daca urmati pasii, se poate face fara probleme. Ca o comparatie, trecerea de la IDE la AHCI pe Windows 8 este mult mai usoara, deoarece driverii necesari se gasesc chiar in sistemul de operare. Tutorialul este valabil numai pentru HDD SATA, asa ca verificati inainte ce tip de HDD aveti in laptop/unitatea PC.

marți, 29 octombrie 2013

Cum fac backup la blog

Dimineata am citit pe twitter o chestie nasoala care s-a intamplat la nshost.ro. Se pare ca toti cei care au avut siturile hostate la ei le-au pierdut (cel putin cei care n-au avut backup la situri acasa). Cel care a reusit sa "sparga" serverul a sters tot, inclusiv backup-urile facute de cei de la nshost automat, pe serverele lor. Datele au fost sterse, iar continutul hardurilor nu poate fi recuperat (probabil suprascriere de date). 

Putin probabil sa se intample asa ceva si la Google pe platforma blogger, insa ceea ce aveti pe blog se poate salva pe calculatorul propriu, pentru a nu avea surprize neplacute de genul celor de mai sus. In cele ce urmeaza, va voi arata cum se face backup la blog pe Blogger, in special backup la tema si la continut.
Intrati in blogger, in meniul "sablon" si, in dreapta sus aveti butonul "faceti o copie de rezerva/restabiliti". Asa am facut o copie de rezerva a temei/sablonului blogului. Pentru continut, mergeti in meniul "setari" apoi in "altele" si aveti in partea de sus a ecranului butonul "exportati blogul". 
Cele doua fisiere astfel obtinute le puteti stoca local, pe calculatorul vostru, insa va recomand sa le puneti si undeva in cloud (dropbox, box sau google drive, sau, de ce nu, pe toate trei). Este recomandat sa faceti aceasta salvare a datelor cel putin o data pe saptamana. Succes!

marți, 10 septembrie 2013

Cum transfer contactele de pe iPhone pe Android

Ca la orice trecere de la un operator de telefonie la altul, apar surprize. Colegul meu, care folosea un iPhone 5, a descoperit ca telefonul este codat pe reteaua Orange si nu poate sa il foloseasca in Vodafone. Asa ca si-a cumparat un Samsung Galaxy SIV. A bagat cartela in telefon, insa avea nevoie de contactele din vechiul telefon. Asa ca m-a rugat sa ii transfer contactele de pe iPhone pe noul telefon cu sistem de operare Android.
Pare complicat la prima privire, insa e foarte simplu. Initial, in cautarile pe google, ce am gasit spunea ca se face prin iTunes. Uitandu-ma in iTunes, am vazut ca, de fapt, contactele se sincronizau automat cu iCloud. Am intrat pe iCloud.com, utilizand datele contului de pe iPhone si am vazut ca se pot exporta ca vCard. Deci am selectat toate contactele din meniu si le-am exportat intr-un vCard (aici sa nu faceti ca mine, sa incercati sa il deschideti, pentru ca se vor deschide pe rand toate contactele si doar cu tasta "esc" apasata cateva minute am mai scapat de ferestrele ce se deschideau - erau cateva sute de contacte ). Apoi faceti un cont nou de gmail, sau daca aveti deja unul, logati-va in el, mergeti in gmail si apoi in agenda, din meniu alegeti sa importati fisierul vCard creat anterior de iCloud si ati reusit sa aveti toate contactele din iPhone in contul de gmail. Tot ce mai aveti de facut este sa sincronizati in telefon contul de google, mai precis contactele si le veti avea apoi pe noul telefon cu sistem de operare Android.

joi, 11 iulie 2013

Cum am slabit 10 kg

De anul nou m-am urcat (accidental) pe cantar si acesta a gemut sub mine. Arata 90 kg, iar pentru inaltimea mea de 1.70 m, nu era bine deloc. Asa ca, peste cateva saptamani, mi-am facut curaj si am inceput sa tin cura de slabire. A fost un efort cu care nu m-am obisnuit repede, uneori mai "calcam stramb", asa ca, dupa o luna rezultatul nu ma satisfacea deloc. Apoi am citit pe net tot felul de retete proaste, cu alternari de mancaruri care nu imi "faceau cu ochiul" deloc, pana intr-o zi de primavara, cand am dat peste reteta perfecta de slabit. 
Nu este scumpa, nici greu de preparat. Tot ce va trebuie este mazare si fasole verde ( eu am folosit si la borcan si inghetata la pungi ), cativa morcovi, o ceapa, putin ulei, sare si piper, dupa gust, piept de curcan si multa vointa. Mazarea si fasolea se spala si se pun intr-o oala cu apa, la fiert, la foc mic. Se adauga mocovii curatati si feliati si ceapa curatata, dar intreaga. Se fierbe bine si, la final, se adauga un strop de ulei si sare si piper. Dupa ce se raceste, eu am scurs zeama si am aruncat ceapa, ramanand cu o mancare de fasole verde cu mazare si morcovi - garnitura perfecta pentru pieptul de curcan pe care il taiam felii subtiri de jumatate de centimentru si il frigeam pe tabla cu un pic de sare.
Asta am mancat la pranz, aproape in fiecare zi. Zilnic, cu cateva ore inainte de masa si la cateva ore dupa, mai completam cu mar ( nu mai mult de 2 pe zi ) si, uneori, o banana. Dimineata mancam un castron de lapte de 0.1% cu cereale, seara incercam sa ma abtin sa mananc, iar painea am eliminat-o de tot. Am hotarat, totusi, ca maxim o zi pe saptamana, sa ma abat de la aceasta dieta, pentru a "surprinde" organismul cu ceva diferit. Fara excese, ocazional un gratar sau altceva de mancare, dar intotdeauna fara paine si fara alcool. Totul a durat putin mai mult de doua luni, iar la inceputul lui iulie aveam 78 kg. Nu am slabit chiar ca in imagine, dar am sarit vreo 3-4 gauri la curea. Eu zic ca merita sa incercati. Cred ca daca faceam si ceva sport, as fi reusit mai repede, dar nu gasesc timpul necesar pentru asta, deocamdata.

vineri, 5 iulie 2013

Cum cumpar rovinieta online?

Comanzi rovinieta online, o platesti cu cardul si vine pe mail. Iti trebuie data intrarii in vigoare, numarul masinii si seria sasiului. Este foarte simplu. Asta in teorie. Pentru ca in practica, stiam ca aveam rovinieta pana pe 6 si am cerut sa fie emisa pe 1 an incepand de pe data de 6. Ideea este ca am platit online cu cardul si m-am pomenit apoi cu un mail ca nu poate fi generata deoarece pe 6, care era ultima zi de valabilitate a rovinietei vechi, aveam deja rovinieta. Eram acum in pozitia " cu banii dati si fara rovinieta". In acelasi mail aveam un numar de telefon de contact, asa ca am sunat la ei cateva ore mai tarziu. Am aflat ca ei au generat rovinieta cu data de 7, asa cum trebuia de fapt sa o cer eu de la inceput si am gasit un document pdf in partea de comenzi a sitului, pe care l-am descarcat si printat, care tine loc de dovada. Una peste alta, am avut in aceeasi zi rovinieta in format electronic, asa cum promit in reclama .S-au tinut de cuvant si m-au scos repede din incurcatura, care se putea evita, daca aveau un link catre situl unde poti sa verifici valabilitarea rovinietei, sau aveau inclus in site asa ceva. Din pacate au fost zgarciti la explicatii pe site si asta a dus la mica mea problema.

luni, 1 iulie 2013

Lucruri care socheaza in Paris

Odata urcat in avion, poti sa uiti de limba romana. Stewardesele sunt straine (cel putin pe AirFrance) si nu vorbesc decat franceza si un pic engleza. Noroc ca inteleg franceza si vorbesc destul engleza cat sa nu mor de foame. 
Apoi peste tot in aeroportul CDG si in metrou sunt indicatoare. Trebuie sa fii idiot sau analfabet ca sa te ratacesti acolo. La  sosirea in Paris in aeroport, primul lucru care mi-a trecut prin minte a fost "cum imi recuperez bagajele din cala ?". Fiind la primul zbor cu avionul, stiam ca trebuie sa ajung undeva, la o banda rulanta care plimba valize, dar nu stiam cum sa ajung acolo. Cum am coborat din avion, am dat de indicatoare, care ma indreptau spre zona de ridicare a bagajelor. Acolo, alte indicatoare, pe monitoare, care indicau numarul avionului si in 5 minute au inceput sa apara si valizele.
Daca tot vorbesc de aeroport, tin sa multumesc pe aceasta cale fetei care ne-a ajutat in Otopeni, la plecare, cu cateva sfaturi si indicatii la punctele de control si la drumul prin aeroport, spre avion. La noi poti sa te ratacesti linistit, romani sunt foarte zgarciti la indicatii scrise in aeroportul Otopeni. La sosirea in tara noastra la fel, daca nu eram un pic atent sa caut monitorul care afiseaza pentru ce zbor sunt valizele, nu il gaseam nici pe el, nici bagajele. Inutil de spus ca la fel s-a intamplat cu iesirea. In Otopeni am iesit undeva deasupra parcarii si nu ne-am fi dat seama ca e parcare sub noi, daca nu stiam deja ca exista o parcare si ar trebui sa fie acolo.
In ambele aeroporturi "duty free" e fix pix. Preturile sunt la fel ca la magazinele obisnuite si in CDG si in Otopeni. Ma asteptam sa fie o diferenta destul de mare. N-ai sa vezi !
V-am spus ca uitasem banii acasa, asa ca am intrat intr-un Western Union la Paris sa ii primesc/ridic. Aici era plin de emigranti care trimiteau la greu bani, cel putin 500 euro fiecare, acasa, la rude, in alte tari (de obicei din Africa). Eram singurul (fraier) care statea sa primeasca. La ghiseu o doamna care nu prea le avea cu engleza, noroc ca eu intelegeam ce zice si, mai prin semne, mai prin scris nume si sume, am reusit sa intru in posesia banilor. Doar la Carrefour si la metrou am intalnit vanzatori care nu vorbeau deloc, sau nu vroiau sa vorbeasca engleza, in rest te intelegi fara mari probleme, in engleza, cu localnicii.
Sa gasesti un WC public e o adevarata aventura. Avand in vedere ca eram plecati de dimineata si pana seara pe strazi, la un moment dat tot "te taie" si trebuie sa mergi undeva. Gasesti cateva gherete, ca in poza, dar nu toate sunt functionale. Am gasit cu greu oameni binevoitori, in Paris, care sa ne lase in restaurante la WC, majoritatea sunt cu nasul pe sus si nu au voie decat clientii acolo. Intr-un loc am gasit cu plata, intr-un mic restaurant/terasa, unde in manerul usii era o fanta, in care intra o moneda de 1 euro, ca sa poti deschide usa. Sistemul de robineti publici la ei este urmatorul: apesi pe robinet si acesta revine in pozitia initiala in cateva secunde. Asta daca functioneaza cum trebuie. Acolo unde am bagat 1 euro era sa nu se mai inchida, iar chiuveta era cat un castronel de salata, aproape ca am inundat WC-ul.
Metroul la ei are scaunele ca la noi in autobuz, doua pe stanga, doua pe dreapta, insa mult mai confortabile si, o chestie foarte interesanta si utila: in dreptul usilor, scaunele sunt rabatabile. Cand e aglomeratie, cei care stau jos se ridica ca sa faca loc si stau in picioare langa ele. La noi nu cred ca poti sa vezi asa ceva, tine de educatie (care la noi cam lipseste).
Am intalnit romani peste tot, la metrou si in RER (chiar si cativa cersetori), apoi la cozi la Disneyland, la Louvre, la turnul Eiffel, cam in toate locatiile pe care le-am vizitat. Si daca tot vorbim de oameni, e plin de negri la Paris, de chinezi si indieni. Chinezii aveau cele mai noi telefoane de cele mai multe ori, sunt fani Samsung si am vazut, foarte des, Galaxy Note 2. In rest, francezii aveau iPhone (4 si 5), de obicei in huse antishock de genul celor prezentate de razvanbb la el pe blog, Galaxy S2 aveau cei mai tineri, ceilalti, Galaxy S3 si Galaxy S4. Mergeau, in metrou si pe strada, cu tablete iPad, fara griji ca ar putea cineva sa o ia din mana, chiar am vazut la sosirea in Paris la cineva o tableta Nexus
Din pacate, roamingul este varza, sau trebuia sa pun eu pe manual in setarile telefonului reteaua lor, ceea ce nu am facut (am lasat pe automat) si, cam 40-50% din timpul petrecut acolo, nu am avut semnal la telefon. Tot varza a fost si WiFi-ul de la hotel, care era gratuit, dar se putea folosi bine doar dimineata pana in ora 7.30 si seara dupa 23.00. In restul timpului nu puteai sa trimiti nici macar un mail, desi arata ca esti conectat la router.
Alt lucru socant este mizeria de pe strazi. La noi e curat in comparatie cu ei, doar pe cateva strazi am vazut curatenie. In rest hartii si pungi aruncate peste tot, desi sunt mult mai dese cosurile de gunoi, la ei pe strazi. Nu stiu daca sa dau vina pe localnici, sau pe turisti. Voi mai reveni pe acesa tema mai tarziu.

duminică, 2 iunie 2013

Hard extern pe USB si cum sa mut Windows 8 pe SSD

Asa cum va povesteam acum cateva zile, am avut niste aventuri cu PC Garage care s-au terminat bine pana la urma. Am reusit sa platesc comanda prin card, pentru a scapa de plata suplimentara de 12.40 ron impusa la plata ramburs (atentie ca "livare gratuita" nu inseamna intotdeauna gratuita), am primit rack-ul si vreau sa va zic ca este exact ce imi trebuia. Este compatibil cu hard-diskuri de 2.5 sau 3.5 si suporta chiar simultan 2 hard-diskuri (unul de 2.5 si unul de 3.5). L-am testat un pic si transferul nu trece de 25 MB/sec, dar pentru mine este ok. Are si cititor de carduri SD si 2 USB-uri pentru stick-uri de memorie.


Deoarece hard-diskul pe care vroiam sa il scot din unitate avea pe el instalat sistemul de operare, am profitat de o promotie si am luat un SSD Kingston V300 de 60GB, pe care am mutat Windows 8. Pentru asta am incercat sa folosesc aplicatia de back-up din Windows 8 si un DVD de recovery pentru Windows 8.

Pentru cei care nu stiu, Microsoft a ascuns bine optiunea de back-up si cea de a face discul pentru recovery, iar pentru a ajunge la acel meniu trebuie cautat in setari ( intrati in desktop, apoi in coltul dreapta sus dati click pe lupa si apoi pe settings/setari ) "recovery". Veti gasi sub denumirea ( si ma intreb de ce nu au schimbat-o pana acum ) de " Windows 7 File Recovery" ceea ce va trebuie pentru a face discul si "Create a System Image" pentru a face imaginea sistemului. Apoi opriti unitatea, instalati SSD-ul, restartati cu discul in unitatea optica si bootati de pe el pentru a restaura imaginea sistemului pe SSD. Apoi opriti iar unitatea, scoateti hard-diskul si cu SSD-ul si discul de recovery in unitate se reporneste si se repara sistemul pentru a putea porni de pe SSD. Urmatorul start va fi de pe SSD si nu ar trebui sa dureze mai mult de jumatate de minut. 
Asta in teorie, pentru ca la mine nu a vrut sa mearga, ma tot loveam de diferite erori la restaurarea imaginii pe SSD.
Am cautat sa vad ce nu fac bine si, in fnal, am gasit doua lucruri:
- la instalarea Windows 8 pe hard-diskul vechi nu am fost atent in bios si aveam hard-diskul pus pe IDE in loc de AHCI, lucru care se rezolva simplu: in "run" scrieti "msconfig" si la sectiunea "boot" bifati "safe mode", restartati, intrati in bios, puneti pe AHCI hard-diskul, intrati in "safe mode", in "run" scrieti "msconfig", debifati "safe mode" din "boot" si restart. Asta se poate face si umbland in registrii, dar este mai usor asa si mai sigur. Atentie, SSD-ul trebuie neaparat sa fie setat din bios pe AHCI.
- partitia C de pe hard-disk era mai mare ca SSD-ul, asa ca am dat click dreapta pe My Computer, manage, disk management si am micsorat (shrink) C putin sub capacitatea SSD.
Apoi am facut imaginea partitiei C de pe hard-disk cu un cd bootabil cu Acronis 2013 si am restaurat-o impreuna cu MBR-ul pe SSD, am scos hard-diskul si am setat in bios sa booteze primul SSD-ul. Asta a durat cam 20 minute, in conditiile in care doar imaginea sistemului facuta cu utilitarul nativ din Windows 8 dureaza tot atat.
Multe setari utile stranse intr-un singur loc gasiti aici, eu nu le-am aplicat chiar pe toate, insa unele chiar trebuie facute pentru a stresa mai putin SSD-ul si a mari performanta lui. 
Hard-diskul ramas in plus a fost pus in rack, partitiile au fost sterse, a fost partitionat intr-o singura bucata si formatat NTFS. Acum este gata pentru a copia pe el filme sau ce altceva doresc.
Sper ca v-am fost de ajutor.

joi, 28 martie 2013

Calculator pentru jocuri - tutorial de achizitie si asamblare

O colega m-a rugat sa o ajut cu o achizitie. I s-a stricat unitatea pe care o folosea acasa pentru contabilitate si fiul ei, "saritor" nevoie mare, i-a cedat unitatea lui, cu rugamintea sa ii cumpere lui o unitate PC pentru jocuri.
Primul lucru pe care il intreb de obicei este : cat este bugetul? Daca faceti ce fac eu mai departe, este bine sa stiti in ce suma trebuie sa va incadrati de la inceput. Pentru ea bugetul a fost de 1800 -1900 ron.
Mai departe, am cautat cele mai bune oferte care se incadreaza in acesti bani. Intre timp, pustiul facea acelasi lucru si a aparut o propunere de configuratie: i3 la 3,3 GHz, placa de baza Gigabyte, 6 GB ram, placa video GT630 cu 2 GB video ram, o nebunie care depasea bugetul cu 200 ron si era dezavantajata de placa video slaba.

Am calmat spiritele si am venit cu urmatoarea configuratie, destul de echilibrata, zic eu, care il va ajuta pe copil sa se joace cel putin 2 ani de acum incolo, la rezolutii normale:

- am inceput cu procesorul, pe socket FM2, Athlon II X4 750K, 3400MHz, 4MB, socket FM2, Black Edition ;

- am continuat cu placa de baza, tot socket FM2, ASRock FM2A55M-DGS ;


- apoi memoria ram DDR3, Kingmax 4GB, 1333MHz, PC10600;


- am trecut apoi la sursa: unde m-am gandit la un buget de aproximativ 200 ron si am gasit Cooler Master Elite, de 500W, eu am vrut neagra, ei au trimis ce se vede, acum nu fac nazuri ca e buna - mare atentie cand va luati sursa pentru placi video mai serioase la amperajul pe caile de 12V si la mufele cu care vine (neaparat sa o aibe pe ce cu 6 pini, pentru ca alimenteaza separat placa video, daca placa video e mai scumpa decat ce am luat eu e posibil sa aibe chiar 2 mufe de alimentare pe 6 pini, sau una pe 6 si alta pe 8);


- apoi carcasa Nox Zen, Midi Tower, ATX/micro ATX, fara sursa, neagra;


- un DVD-RW, un HDD de 1 TB, Seagate Barracuda, 7200RPM, 64MB, SATA3, ST1000DM003;


- ce a ramas din buget, cam 500 ron am folosit pentru placa video, Sapphire ATI Radeon HD7770, 1024MB, GDDR5, 128bit, DVI, HDMI, PCI-E care are si o promotie, vine cu un cupon electronic, valabil pentru jocurile FarCry 3, Hitman: Absolution, Sleeping Dogs.


Componentele de mai sus s-au incadrat perfect in suma de 1900 ron, pentru preturile actualizate la zi, dati click pe link-uri.
Comanda a venit prin curier a doua zi si am asamblat piesele in urmatoarea ordine: DVD-RW primul, pentru ca unitatea are o usita cu buton care acopera fata lui si trebuie sa nimeresti exact buton pe buton ca sa se deschida exact cand apesi pe el. Daca il pui prea aproape, preseaza pe buton si se va deschide si inchide la nesfarsit, daca e prea departe, nu vei putea deschide. Eu am inceput prin a-l fixa usor in suruburi, urmand ca, la sfarsit, cand totul e asamblat, sa pornesc unitatea si sa reglez fin suruburile in pozitia perfecta. Apoi am pus sursa, suruburile care prind placa de baza de carcasa, placuta din spate care ghideaza mufele, placa de baza, procesorul, placa video, memoria, HDD-ul, apoi am mufat toate cablurile si am efectuat reglajul de care va spuneam la DVD-RW.

La prima pornire am intrat in bios care cerea mici reglaje (ora, data, ordinea de boot-are - primul DVD-RW, apoi HDD-ul) si am instalat sistemul de operare si toate programele de care ar putea avea nevoie. La sfarsit antivirusul si o imagine a partitiei de sistem cu Acronis pentru siguranta.

Voi reveni cu impresii despre jocurile cu care vine placa video la pachet.

vineri, 18 ianuarie 2013

Inca una buna

..despre profitshare gasiti aici. Spor la citit. Sa zicem, doar, ca omul ala traieste doar din asta. Si traieste bine. Daca nu stiti despre ce vorbeste, mai gasiti aici cateva explicatii.

joi, 27 septembrie 2012

Ce este Profitshare, ce este 2Parale si cu ce ma ajuta

Despre Profitshare au scris multi, si probabil mai multi vor scrie de acum incolo, pentru ca publicul nu stie de fapt ce este, care este mecanismul si la ce ajuta el. As putea sa va explic ca la carte cu termeni pe care probabil multi nu ii inteleg, sau pot incerca sa o fac mai simplu.
Profitshare este un sistem de marketing prin care o firma isi face reclama la produsele sale. La noi sunt doua mari sisteme de acest gen : Emag Profitshare si 2Parale.
Despre eMAG ati auzit aproape toti, este o firma care vinde in principal electronice, care s-a gandit la un mod inedit de a-si face reclama pe internet. Ei au creat niste reclame pe care le poti pune pe situl tau, insa nu vei fi platit la fel ca la vechile sisteme de reclama (pentru fiecare click, gen Adsense de la Google), ci vei fi platit doar daca cel care a dat click pe reclama va cumpara ceva de la Emag in urmatoarele 30 de zile.
Ceea ce se plateste catre proprietarii siturilor este un comision, de regula 3% din valoarea achizitiilor din aceasta perioada. Partea buna pentru Emag este ca plateste mai putin pentru un numar mare de afisari ale acestor reclame indiferent de cate click-uri pe reclame au fost date.

FOARTE IMPORTANT : banii vin din partea firmei Emag, nu din buzunarul celui care da click pe reclama.Nu veti primi o reducere ca nu ati dat click pe reclama, nici nu veti da mai mult pe produs daca ati dat deja click.

Daca iti iei un laptop inainte sau dupa ce dai un click pe reclama, vei da aceeasi bani.
In acest fel, firma Emag e sigura ca cel care a dat click pe reclama este un client care cumpara si nu doar cineva curios sau care incearca sa fraudeze adunand click-uri pentru cel care ia comision.
Pe acelasi sistem merg si cei de la 2Parale, care au strans mai multe firme la un loc, fiecare cu reclamele lor si cu comisioane variabile.
Toti au un lucru in comun, iti iei comision de la ei doar cand cineva care apasa pe reclama devine si client final pentru bunurile sau serviciile pe care le vand respectivii.
Doua lucruri mai sunt de clarificat :
1 - daca dau click pe o reclama profitshare la frigidere de exemplu si cumpar mai tarziu (in limita celor 30 de zile) un laptop, acel click aduce un comision celui care detine situl cu reclama, deci nu trebuie sa iau neaparat tot frigider pentru asta;
2 - unele firme din 2Parale au o perioada mai mare de 30 de zile de valabilitate pentru acel click, putand ajunge si la 3 luni.

Pentru a trage o concluzie, faptul ca dati click pe una din reclamele mele, apoi poate ca si cumparati ceva de la respectivele firme, nu inseamna ca am bagat mana in buzunarul vostru si v-am luat banii ; acesti bani imi vin de la firmele care fac reclama pe blog, voi veti da aceeasi bani pentru produse fie ca dati click pe reclamele de la mine, fie ca nu dati click pe ele.


Singura diferenta se va simti in bugetul meu si implicit in calitatea postarilor de pe blog (review-uri la produse noi si interesante pe care voi putea sa le cumpar astfel si sa le prezint aici, cum ar fi tableta E-BODA IMPRESSPEED E1 pe care am prezentat-o aici sau epilatorul Philips HP6540/00 de aici ) sau in profitul Emag sau al celor de la 2Parale.

Mai multe despre Profitshare gasiti in prezentarea lor de aici. Dati cu incredere click pe linkuri.

O alternativa pentru un continut de calitate a inceput sa fie folosita de Zoso prin folosirea de abonamente platite prin Paypal. Asta inseamna ca veti da bani din buzunar special pentru a citi blogul. Nu am intentia sa ajung acolo, nici voi nu cred ca ati da bani special din buzunar sa ma cititi. Cel putin nu acum. Asta o vad deja prin faptul ca nu a apasat nimeni butonul din stanga de pe blogul meu pe care scrie Donate (tot prin Paypal). Eu ii urez succes si cati mai multi abonati. Sunt doar curios daca veniturile obtinute astfel prin Paypal vor depasi pe cele din Profitshare. Doar timpul ne va spune.

joi, 1 martie 2012

Interfata Windows 8 Consumer Preview

Raspunsul la intrebarea cu care am incheiat data trecuta : "cum inchid calculatorul daca n-am buton de start?" il puteti vedea mai jos, si anume cand dati cursorul spre dreapta va apare un meniu ascuns in care alegeti "Settings" apoi "Power" si "Shut down" sau "Restart" dupa cum aveti nevoie.




Butonul "search" va duce in urmatoarea fereastra :


Pentru desktopul clasic pe care il stin din Windows 7, avem o scurtatura sub forma de buton pe ecranul de start:


.... care odata apasat ne duce pe desktopul de mai jos :


Un lucru interesant este faptul ca putem trimite scurtaturi catre ecranul de start cu un click dreapta pe iconitele de pe desktop:



Task managerul arata acum asa:



Deocamdata ma opresc aici deoarece m-am lovit de o mica problema, nu reusesc sa fac sa mearga reteaua prin cablu (deoarece nu a instalat wireless-ul inca din lipsa de driveri) pe IP static. As fi vrut sa conectez laptopul la internet pentru un update de driveri cel putin pentru a testa mai departe. Ciudatenia este ca pe versiunea anterioara de Windows 8 pentru developeri nu a facut figura asta. Cand reusesc sa il conectez la internet voi reveni. Pana atunci mai incercati-l si voi.

miercuri, 29 februarie 2012

Instalare Windows 8 Consumer Preview

Am instalat pe laptopul amintit aici Windows 8 Consumer Preview versiunea 32 bit si pot spune ca totul s-a terminat in aproximativ 20 minute, ceea ce nu e rau pentru un laptop vechi. Astfel prima imagine pe care o veti vedea la pornirea instalarii este aceasta:


Apoi, in ordine, urmatoarele (observati in colt ora la care a inceput instalarea si veti vedea la sfarsit ca ea se termina in aproximativ 20 minute) :


Bun, pana aici seamana oarecum cu instalarea lui Windows 7, insa de aici devine interesant :


Vi se cere sa va alegeti o culoare pentru ecranul de start ( pentru ca acum numai exista buton de start, este un ecran care da bine pe tablete, dar e mai dificil pe monitorul PC-ului daca nu este touchscreen), apoi diferite setari :


In final va intreaba cum sa denumiti userul si daca vreti sa ii puneti o parola, apoi veti vedea ecranul de start care arata cam asa:



Asa cum vedeti e impartit in doua ecrane, contine programele instalate precum si un shortcut catre desktopul care arata ca cel din Windows 7 dar fara buton de start cum am spus mai sus. Urmeaza un mini joc: "cum inchid calculatorul daca n-am buton de start?". La el voi raspunde in postarea urmatoare ca sa va tin un pic in suspans.
Scuze pentru calitatea pozelor, am doar un HTC Desire de care ma folosesc ( scuza a tinut la Arhi, sper sa tina si la mine :)  )