Faceți căutări pe acest blog

marți, 29 octombrie 2013

Peripetii de weekend

Va povesteam ca sambata trebuia sa merg sa imi schimb anvelopele de vara cu cele de iarna. Pot spune ca am avut o zi plina. Stati sa vedeti: dimineata trebuia sa imi duc fata la scoala (stiu, era sambata, dar avea un concurs de evaluare in educatie, la care a luat 98 de puncte, cum am aflat mai tarziu) si am fost foarte aproape sa nu ajungem. 
Trebuia sa plecam cu jumatate de ora inainte de ora la care incepea examenul, insa am avut probleme cu masina. Dupa prima cheie, bordul masinii se stingea si nu pornea. Impreuna cu un vecin amabil am descoperit ca era vorba de baterie, care ne-a lasat. Avea totusi 5 ani de functionare ireprosabila, probabil si din aceasta cauza, am intrat in panica un pic. De cand am luat-o, din 2008, Fabia noastra pornea la prima cheie si nu am avut probleme mari cu ea (in afara de cateva accidente usoare). Am descoperit astfel, ca bateriile au un senzor sub forma de cerc, care iti indica cand e timpul sa o schimbi. A noastra a hotarat sambata trecuta sa ne lase. Din pacate, praful care s-a depus pe ea, in cei 5 ani de functionare, m-a impiedicat sa vad senzorul, pana acum.
Norocul nostru a fost ca ne-a ajutat fratele sotiei mele sa o duca pe fata la scoala. Apoi, alt noroc am avut cu vecinul, care avea o baterie ca a noastra in plus, pe care ne-a imprumutat-o. Astfel am reusit sa pornim masina, sa ajungem sa ii schimb cauciucurile cu cele de iarna si sa cumparam si o baterie noua (245 lei cu cea veche la schimb + 21 de lei montajul). Ma gandeam de unde pot sa cumpar o baterie auto sambata si mi-am adus aminte ca tata, inainte de '89, si-a cumparat baterie auto de langa Statuia Aviatorilor, iar magazinul de atunci e acum reprezentanta Caranda (vezi poza de mai sus). 
Singurul lucru pe care nu l-am luat in calcul a fost ca b-dul Kiseleff e inchis sambata, pentru a fi transformat in loc de joaca (fapt pentru care ii "multumim" d-lui Oprescu). Asa ca, a trebuit sa ocolim prin 1 Mai si sa ne rugam de un politist sa ne lase sa trecem. La magazin am dat peste un domn amabil, care ne-a ajutat cu montajul si, 15 minute mai tarziu porneam spre casa (nota pentru mine: neaparat trebuie sa cumpar o trusa cu scule pentru masina - spre rusinea mea nu am avut nici macar o tubulara de 13, ca sa pot scoate bateria de pe suport). De fapt spre supermarket, de unde ne-am facut cumparaturile saptamanale si am mancat niste mici (nu McMici, este vorba de Kaufland, unde vand niste mici extraordinar de buni, iar portia de 4 mici + cartofi prajiti, mustar si o chifla nu trece de 10 lei). Ne-am dus apoi sa ne recuperam fata de la parintii mei, care s-au ocupat sa o ia de la scoala si am pornit spre casa, in final. Am ajuns dupa ora 15.00 acasa si am plecat in parc sa ne plimbam, mai usori in portofel cu cateva sute de lei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu